Mi-am tarat cu greu pasii pe treptele altarului inserarii pt. a aduce jertfa sufletul meu, incarcat de pacatul iubirii, lunii - regina palida a indragostitilor. Am sfasiat cu gheare de papura infometata trupul si am intins fetei palide sufletul aburind. O mana porunciatoare mi-a curmat ritualul si un deget ce impune supunere mi-a aratat locul unde trebuie sa-l duc. Trupul fara vlaga a tremurat infiorat si inima pana atunci amortita a inceput sa bata navalnic. Tu erai acela care trebuia sa primesti sufletul meu, tie trebuia sa ti-l aduc. La fel cum valul alb se intoarce la tarmul care l-a creat, la fel cum albina se intoarce la stupul de la care a pornit, la fel cum primavara se intoarce mangaind cu mireasma ramurile florilor, tot asa si sufletul meu se intoarce la tine! Am sarutat cerul si ochii mi-au lucit vii cu rasfrangeri albe in stralucirea de metal a luceferilor, am sarutat marea si sufletul mi-a mugit trist umfland panza corabiei iluziilor, am sarutat padurea si inima mi-a fost strapunsa de privirea blanda a caprioarei, am sarutat amintirea si pe buze mi-a ramas aroma de neconfundat a buzelor tale, iar in urechi mi-a rasunat acordul dulce, de vioara al numelui tau. As vrea sa te vad, as vrea sa vin la tine sau tu sa vii la mine. Si o sa vin, insa mie imi lipseste atu-ul primordial existentei: libertatea, pe cand tu ai aceasta libertate! As vrea sa mangai din nou trupul cald, infiorat de fiecare atingere a degetelor mele, sa-mi odihnesc ochii in apa linistita a ochilor tai, sa sorb racoarea de izvor a buzelor tale, sa caut tresarirea muta a pieptului tau, sa uit ca existenta mea umana are un inceput si un sfarsit. In sufletul meu e primavara! Un soare cald, scalda bazaitul bondarilor cufundati pana la gat in polenul florilor. A nins cu amintire si pomii au deschis ochii speriati, mirati de petalele albe ce zambeau de pe ramuri. O gargarita, manata de vechiul descantec " gargarita - gargarita incotro oi zbura ... " mi-a poposit par soptindu-mi: Te iubeste, te iubeste. Daca ai fi mare, mi-as agata zdrentele sufletului meu in tridentul lui Poseidon ramanand pe veci pajul castelului tau de corali. Daca erai lac, eram chipul pierdut printre trestii al luceafarului. Daca erai trecut, eram amintirea ce-si soarbe din trecut seva, ramanand pe veci fidela lui. Dar in jurul tau stau arcurile intinse ale zeului Cupidon, ranind nevindecabil pe oricine indraznet. Am intins mana si inima mi-a sangerat ranita!